The Creator Paradigm: Part IV
Capcana Mimetică: De ce copiem succesul greșit Sau: Factorul Adrian și triumful „Formelor fără Fond”
By Ștefan Taloș | Business Archaeologist
În primele trei părți ale acestei serii, am desenat o hartă a supraviețuirii economice în România modernă. L-am cunoscut pe Homo Economicus (cel paralizat de frica zilei de mâine), pe Mihai (Creatorul care construiește sisteme) și pe Gigi (Pariorul care cumpără dopamină la plic).
În episodul trecut, am stabilit că Gigi pariază dintr-o nevoie biologică de control și speranță, activând aceleași circuite ca și cocaina. Dar biologia nu explică totul. Gigi nu s-a născut parior. Gigi a fost „educat” să parieze.
Dacă Mihai a evoluat prin introspecție, învățând meserie de la mentori competenți, Gigi a „involuat” prin mimetism, învățând viața de la idoli falși. Pentru a înțelege tragedia completă a lui Gigi, trebuie să cunoaștem a treia forță din cartier. Vectorul de contagiune.
Trebuie să vorbim despre Adrian.
I. Cine este Adrian? (Arhetipul „Băiatului Deștept”)
În fiecare ecosistem social din România, de la Târgu Frumos la București, există un Adrian.
Adrian nu este angajat (ar fi sub demnitatea lui). Nu este nici antreprenor în sensul clasic (nu creează valoare, nu are angajați, nu construiește sisteme ca Mihai). Adrian este un „Arbitragist de Status”.
El trăiește din „scheme”, „combinații”, „ponturi” și, ocazional, din noroc pur la pariuri sportive sau crypto. Adrian conduce un BMW Seria 3 (second-hand, dar mereu spălat), poartă haine cu logo-uri vizibile și are întotdeauna „o intrare” undeva.
Adrian este opusul polar al lui Mihai.
Mihai are mâinile murdare de vaselină, dar conștiința curată și somnul liniștit.
Adrian are mâinile curate (manichiură îngrijită), dar veniturile opace și anxietatea constantă a următoarei „lovituri”.
Pentru Gigi, care vine obosit de la muncă de la Regia de Apă și își numără banii de țigări, Adrian este o apariție mesianică. Adrian este dovada vie că „se poate și altfel”. Că munca este pentru „fraieri”, iar succesul este pentru „șmecheri”.
Adrian nu vinde un produs. El vinde o poveste. Și Gigi o cumpără cu tot cu dobândă.
II. Teoria: Dorința Mimetică și invidia ca motor economic
De ce îl ascultă Gigi pe Adrian și îl ignoră pe Mihai, deși Mihai este cel care îi repară viața (instalațiile)? Răspunsul vine de la filozoful francez René Girard.
Girard a formulat teoria Dorinței Mimetice:
„Omul nu știe ce să-și dorească. Așa că își dorește ceea ce își doresc alții.”
Noi nu avem dorințe autonome. Avem dorințe copiate.
Shutterstock
Gigi nu vrea neapărat banii în sine. Gigi vrea validarea pe care o are Adrian. Vrea felul în care se uită chelnerul la Adrian când aruncă cheile pe masă. Vrea acea aroganță relaxată a omului care pretinde că a „hackuit” sistemul.
Relația dintre ei este una de ucenicie toxică:
Adrian este Modelul.
Gigi este Discipolul.
Când Adrian îi spune lui Gigi: „Bă, tu încă muncești la patron? Hai să-ți zic un pont la meciul de diseară, cota 4, sigură”, el nu îi vinde doar un pariu. Îi vinde accesul la un stil de viață. Îi vinde apartenența la o castă superioară: Casta celor care nu muncesc, ci „fac bani”.
III. Forme fără Fond: Moștenirea lui Maiorescu în era Instagram
România are o predispoziție istorică pentru ceea ce Titu Maiorescu numea în 1868 „Forme fără Fond”. Importăm instituțiile și aparențele (formele) Occidentului, dar fără cultura și substanța (fondul) care le-a creat.
În 2026, Adrian este campionul absolut al formelor fără fond.
Are mașina unui director de bancă german, dar nu are activele băncii (are doar rate la IFN-uri).
Are hainele unui star rap, dar locuiește cu părinții sau într-o chirie instabilă.
Are atitudinea unui învingător, dar fragilitatea unui castel de cărți de joc.
Adrian mimează bogăția (Wealth) prin afișarea opulenței (Rich).
Mihai, în schimb, reprezintă Fondul fără Formă. Mihai are skill-uri, are unelte profesionale, are disciplină. Are active care produc valoare. Dar nu are „ambalaj”. Mihai conduce un Duster prăfuit, plin de țevi, și nu pune poze pe Instagram cu sudurile lui.
Pentru un creier simplu, obosit și „tunelat” de sărăcie ca al lui Gigi, Forma bate Fondul. Adrian strălucește. Mihai e gri. Într-o economie a atenției, Adrian câștigă prima impresie, iar Mihai devine invizibil. Gigi alege sclipiciul.
IV. Eroarea Supraviețuitorului: De ce nu vedem cimitirul
De ce modelul lui Adrian este atât de seducător și rezistent, deși matematica spune că e falimentar? Din cauza unei erori cognitive numite Survivorship Bias (Eroarea Supraviețuitorului).
Adrian face gălăgie doar când câștigă. Când îi iese „combinația” sau biletul, tot cartierul știe. Adrian face cinste. Adrian postează story-uri. Când pierde (sau când trebuie să se împrumute la cămătari ca să acopere gaura), Adrian dispare. Tace. Se ascunde.
Gigi vede doar victoriile. El nu vede „Cimitirul Adrianilor” — miile de băieți deștepți care au încercat să fenteze munca și au ajuns datori vânduți, în închisoare sau în depresie cronică.
Istoria este scrisă de învingători, iar în cartier, istoria e scrisă de cel care țipă mai tare la terasă. Mihai tace și face. Adrian țipă și (uneori) câștigă.
Statistic, strategia lui Mihai este antifragilă (câștigă puțin, dar sigur și compus).
Statistic, strategia lui Adrian este fragilă (riscă totul pentru aparențe și poate ajunge la zero oricând).
Dar Gigi nu știe statistică (am stabilit asta în Partea a III-a). Gigi știe doar că Adrian are adidași noi, iar Mihai are aceleași ghete de trei ani.
V. Osmoza Socială: Anihilarea Reperelor
Tragedia nu este că există oameni ca Adrian. Tragedia este că Gigi îl alege pe el ca mentor. Aceasta este osmoza socială a sărăciei.
Când ești înconjurat de lipsuri, efortul pe termen lung al lui Mihai pare o pedeapsă. Pare o condamnare la mediocritate. „De ce să mă chinui ca Mihai?” Scurtătura lui Adrian pare singura șansă de evadare, singurul bilet de loterie valid.
Adrian acționează ca un Anihilator de Repere. El face ca normalitatea să pară ridicolă.
„De ce să înveți meserie, de ce să investești în scule, când Adrian a făcut 5000 de lei aseară din telefon în 10 minute?”
Sub influența lui Adrian, busola morală și economică a lui Gigi se demagnetizează. El nu mai respectă procesul de creație (cauza). Respectă doar rezultatul rapid (efectul).
Concluzie: Authenticity vs. Imitation
Cum ieșim din Capcana Mimetică?
Prin înțelegerea unui adevăr fundamental: Adrian nu este un om liber. Adrian este cel mai mare sclav dintre toți.
Mihai muncește pentru clienți, dar seara, când pune capul pe pernă, e liber. Nu datorează nimic nimănui. Adrian muncește pentru public. El trebuie să mențină fațada de „succes” 24 din 24, 7 din 7. El este sclavul privirilor celorlalți. BMW-ul ăla nu e mijloc de transport, e scenă de teatru pentru care plătește un bilet scump. Anxietatea lui Adrian este motorul care îl ține în viață.
Adevărata eliberare financiară începe când încetezi să mai imiți dorințele altora. Când te uiți la Adrian și nu vezi „succes”, ci vezi „anxietate mascată”. Când te uiți la Mihai și nu vezi „trudă”, ci vezi „liniște”.
Pariul suprem nu este pe un meci, Gigi. Pariul suprem este să ai curajul să fii plictisitor de competent într-o lume fascinată de sclipici.
Gigi are de ales. Nu între două echipe de fotbal. Ci între doi mentori. Unul îi promite că va părea bogat mâine. Celălalt îi promite că va fi liber în 10 ani.
Tu pe cine asculți?
🔬 Research Notes & Bibliography
Sociologie & Filosofie:
Girard, R. (1966). Deceit, Desire and the Novel. (Teoria Dorinței Mimetice: ne dorim ceea ce Modelul nostru își dorește. Triunghiul mimetic explică rivalitatea și invidia socială).
Maiorescu, T. (1868). În contra direcției de astăzi în cultura română. (Teoria Formelor fără Fond: adoptarea exterioară a civilizației fără fundamentul ei economic și cultural).
Economie Comportamentală & Statistică:
Taleb, N. N. (2001). Fooled by Randomness. (Survivorship Bias: tendința de a ne concentra pe câștigătorii vizibili și de a ignora perdanții invizibili, distorsionând percepția asupra riscului).
Veblen, T. (1899). The Theory of the Leisure Class. (Consumul ostentativ: cheltuirea banilor pe bunuri de lux pentru a semnaliza statusul social, nu pentru utilitate).
Psihologie Socială:
Cialdini, R. (1984). Influence: The Psychology of Persuasion. (Social Proof: tendința de a considera un comportament corect în măsura în care îi vedem pe alții adoptându-l, mai ales pe cei pe care îi considerăm „de succes”).
Note:
René Girard, Deceit, Desire, and the Novel: Self-Other in Literary Structure. Johns Hopkins University Press.
Titu Maiorescu, Critice.
Nassim Nicholas Taleb, Fooled by Randomness: The Hidden Role of Chance in Life and in the Markets. Random House.
Thorstein Veblen, The Theory of the Leisure Class.
Robert B. Cialdini, Influence: The Psychology of Persuasion. Harper Business.